Alinierea străzii

22 Dec 2015

După diviziunile proprietăţilor[1], alinierea străzii a fost un alt element care a determinat configuraţia actualei proprietăţi. Aşa cum am mai arătat, vechile uliţe aveau trasee extrem de neregulate, atât ca traseu cât şi ca prospect şi deşi primele măsuri legale şi administrative pentru regularizarea străzilor s-au impus în 1831, au trecut decenii până să fie puse în practică pe scară largă. Strada Rotarilor se află printre străzile care au planuri de aliniere care s-au conservat în arhive. Cu toate că din Monitorul Oficial[2] putem afla că planul a fost decretat în 1895, mult după aprobarea de către consiliul municipal din 1888, planul de aliniere arhivat are toate caracteristicile unui plan de aliniere desenat la sfârşitul anilor 1860 sau cel mai târziu la începutul anilor 1870[3].

 

Planul de aliniere de la AN-DMB, fond PMB Alinieri dosar 439/fără an.
 

Detaliu al planului cu propr. de la nr. 3, fără indicarea proprietarilor, cu trasarea ulterioară a unei delimitări între nr. 3 şi ce urma să fie nr. 3 bis, 5 şi nr. 11 de azi
 

Detaliu al semnăturilor arhitecţilor Sperl şi Kuchnowsky şi al scării desenului în stânjeni
 

Cum strada Rotarilor mai exista şi în zona Oborului Nou, este posibil ca referirea din monitor să fie la alinierea acestei străzi, aliniere ce, de asemenea, se conservă la arhivele naţionale însă într-o formă şi degradată dar şi de redactare defectuoasă, cu minime informaţii în raport cu alte astfel de planuri din epocă. Şi planul de mai jos este nedatat, ceea ce sporeşte frustrarea generată de imposibilitatea de a avea nişte repere temporale clare în evoluţia străzii. Dacă însă ne amintim de petiţia locuitorilor din mahalaua Oţetari pentru pavarea străzii Rotarilor din 1867, putem presupune că planul de aliniere s-a realizat în vederea pregătirii acestei pavări, cândva după această dată.

Detalii ale planului de aliniere al străzii Rotarilor din Culoarea de Negru, AN-DMB, fond PMB Alinieri dosar 363/fără an
 

Un argument în plus ar fi acela că în 1868 s-a realizat şi planul de aliniere al străzii Sălciilor.

 

Extras din planul de aliniere al străzii Sălciilor, azi Thomas Masaryk, AN-DMB, fond PMB Alinieri dosar 384/1868
 

Câteva informaţii suplimentare mai rezultă din alinierea din 1888 a străzii Ermitului, azi fundătura Aaron Florian, nu numai despre regimul de aliniere dar şi despre proprietari. Din păcate, intersecţia cu strada Rotarilor nu este figurată mai larg aşa că nu surprinde decât proprietatea de la nr. 1 din epocă, cu numele proprietarului – Ghiţă Bómbă, un membru al unei familii ce deţinea numeroase imobile din centrul istoric. Din acest plan rezultă că strada Rotarilor ar fi avut o inflexiune la limita acestei proprietăţi Bómbă iar casa existentă atunci era solidă (semnificaţia culorii roşii). Constatăm că acea clădire la stradă a fost demolată şi construcţia actuală (de la nr. 7 actual) s-a realizat cu retragere şi paralel cu alinierea iar inflexiunea străzii nu mai există cu unghi clar ci se pierde intr-o racordare cu rază mare de curbură.

 

Extras din planul de aliniere al străzii Ermitului, azi fundătura Aaron Florian, AN-DMB, fond PMB Alinieri dosar 170/1888

Modificările de aliniere rămân încă vizibile în multe zone ale oraşului prin faptul că unele case par că sunt ieşite din front, au orientări ce par aleatorii iar în unele situaţii chiar rămân fragmente de împrejmuire ce altfel ar părea inexplicabile. Totuşi, în astfel de cazuri, cursul transformărilor urbanistice rezultate din alinieri şi lărgiri de străzi este uşor de explicat prin orientarea fondului construit mai nou, care urmează regula mai nouă. Casa din Caragiale nr. 11 este construită însă aleator faţă de o aliniere ce era deja determinată în jurul lui 1870, aliniere pe care este aşezată actuala împrejmuire. Aceasta este, foarte probabil, mai veche decât clădirea. În acest context, rămâne inexplicabil unghiul şi orientarea acestei case, singura de pe stradă care pare să nu respecte regulile de aliniere.

 

1852_locul        1852_locul

(a) imagine a casei Maria Hagi Theodoraki din strada Teilor (azi Vasile Lascăr) în care se distinge unghiul pe care împrejmuirea îl face faţă de faţada la stradă. (b) Explicaţia constă în modificarea alinierii, paralel cu axa trasată cu creion albastru pe extrasul din planul de aliniere aflat la AN-DMB, fond PMB Alinieri dosar 400/1888

image-line-break

[1] Pe planul de aliniere al străzi Rotarilor de la arhive, numerotarea sare de la nr. 3 direct la nr. 7 iar proprietatea de la nr. 3 a fost împărţită ulterior, cu o linie trasă la mâna liberă cu un creion roşu. Proprietatea rezultată a căpătat, după cum am arătat deja, nr. 3B şi apoi nr. 5, număr cu care a fost identificată multă vreme casa din Caragiale 11 şi sub care a şi fost mai mult ca sigur autorizată această clădire.

[2] Monitorul Oficial din 25 august 1895

[3] Semnăturile arhitecţilor Sperl – arhitectul culorii de galben – şi cea a lui Carol Kuchnowsky - arhitectului oraşului - sunt indicii în acest sens. Din profilul arhitectului Kuchnowsky disponibil la: http://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/carol-kuchnowsky/ putem deduce că anul 1871 e limita superioară la care acesta ar fi semnat respectivul document. Apoi, scalarea planului se face într-o unitate de măsură ce legal nu s-ar mai fi folosit din 1868, de la reforma sistemului metric, anume stânjenul. Totuşi, stânjenul a mai avut o scurtă perioadă în care s-a mai folosit chiar şi în documente ale primăriei. Nu în ultimul rând, grafica şi tipul de hârtie de suport sunt specifice mai curând acestei perioade.