Arhitecţii caselor vecine

24 Feb 2016

Epoca în care casa lui Aristomene Fotino a fost construită era una în care arhitecţii din Bucureşti aveau origini etnice foarte variate iar arhitecţii români începeau să-şi facă simţită prezenţa din ce în ce mai pregnant. Totuşi, nu toate clădirile erau realizate pe baza unui proiect întocmit de un arhitect ci unele se construiau de antreprenori, pe baza unor şabloane tipologice, în special în zonele rezidenţiale aflate către periferiile oraşului. Regulamentele bucureştene impuneau ca orice construcţie să fie realizată pe baza unei autorizări sau a unui „bilet”, după cum se numea el în administraţia anilor de dinainte de ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Autorizarea se făcea în baza unei cereri însoţite de câteva desene care urmăreau la început (în epoca regulamentului din 1830 sau al celui din 1847) să asigure respectarea alinierilor determinate pentru lărgirea şi regularizarea străzilor sau a chestiunilor de igienă şi de siguranţă. Apoi, după sofisticarea administraţiei publice, aspectele tehnice au început să fie mult mai prezente astfel că era tot mai necesară prezenţa unui arhitect.

 

 

Semnătura lui V.N. Vincescu, elev al şcolii societăţii de construcţii, pe un proiect de autorizare a casei preotului Niculae Mihăescu din strada Sf. Apostoli, aflat la AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 25/1884
 

Totuşi, semnătura unui arhitect nu era obligatorie dar, conform regulamentului de construcţii şi alinieri aprobat de consiliul municipal în 1878[1], era obligatorie prezentarea unui plan de situaţie, a planului fundaţiilor, a planurilor fiecărui nivel în parte, a unei secţiuni prin clădire la nivelul faţadei către stradă. Arhivele nu păstrează, din păcate, toate aceste documentaţii astfel că în multe cazuri nu cunoaştem autorii concepţiei multor clădiri existente azi şi construite în epocă. Deocamdată este şi cazul casei din strada Caragiale nr. 11 care nu are alt semn distinctiv decât unul destul de frecvent întâlnit în secolul XIX, anume iniţialele proprietarului-ctitor plasate în fronton, adică „AF”

Iniţialele lui Aristomene Fotino pe frontonul casei
 

Din acest punct de vedere, casa vecină de la nr. 13, fosta proprietate a ministrului şi omului de încredere[2] din guvernele Ionel Brătianu, are o poveste interesantă legată de un arhitect ce a proiectat o extindere a sa. Astfel, o mică anexă cu grup sanitar şi hazna regulamentară s-au realizat pe baza semnăturii unui arhitect pe care nu l-am mai întâlnit în Bucureşti şi care purta un nume rar întâlnit – Gerabek

 

 

 

Semnătura arhitectului Gerabek pe extinderea din strada Rotarilor 7 (azi Caragiale 13) a casei lui Alexandru Constantinescu, avocat şi viitor mare om politic
 

În 1896, acest arhitect ce proiectase o mică anexă lipită de casa din Caragiale nr. 11 devenise arhitectul şef al urbei Buzău.

 

 

Proces verbal aflat a Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Buzău, fond Primăria Buzău, dosar 1/1896, cu semnătura arhitectului şef Gerabek
 

Tot întâmplarea face ca, în 1889, atunci când Gerabek proiecta grupul sanitar din strada Rotarilor 7 (azi Caragiale 13), peste drum îşi construia casa şi colonelul Robescu, pe baza semnăturii mult mai cunoscutului Ion Mincu.

 

 

 

Semnătura arhitectului Ion Mincu din 1889, pe planşele proiectului casei colonelului Robescu, faţadele către curte şi către strada Caragiale nr. 12 (fosta Rotarilor 6)
 

Din nou, întâmplarea face ca aceste două proiecte, cu aceste două semnături ale arhitecţilor ce au proiectat construcţii învecinate ce mai există şi azi, să fie arhivate în acelaşi dosar nr. 42/1889 din fondul PMB Tehnic de la Arhivele Naţionale Direcţia Municipiului Bucureşti. Numai întâmplarea că am făcut cercetări în arhivele de la Buzău unde am reţinut un nume neobişnuit şi aceea că am făcut cercetări în căutarea arhitectului casei din strada I.L. Caragiale nr. 11 m-a făcut să găsesc numele acestor doi arhitecţi importanţi (fiecare în felul lui) care au conturat în acelaşi an vecinătăţile directe ale casei pe care o studiam.

 

image-line-break

 

[1]Articolul 17, conform unor note ale prof.dr.arh. Nicolae Lascu care reproduc textul regulamentului publicat în Monitorul Comunal al Primăriei Bucureşti, nr. 34/31(12) august 1878

[2]http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_C._Constantinescu