Împrejmuirea casei

22 Jan 2016

Împrejmuirea casei din strada I.L. Caragiale nr. 11 este una specială şi asta nu numai datorită calităţilor sale estetice. În Bucureşti mai există garduri din fontă însă ele sunt rare, mai ales cu aceste caracteristici. Din păcate nu cunoaştem studii care să detalieze problema împrejmuirilor metalice bucureştene deşi metalul în arhitectura secolului XIX este prezentat în cel puţin două teze de doctorat, studii ce au descris pe larg uzul acestui material în arhitectură. Cunoaştem producătorii ce au apărut în piaţa bucureşteană după anii 1860 ce lucrau atât metalul turnat – fonta – cât şi metalul forjat – fierul. Înainte de această etapă şi, desigur, mult până către secolul XX, piesele metalice necesare în lucrările speciale de construcţii erau importate[1].

 

      

 

      

 

Stâlpii subţiri turnaţi cu secţiune circulară variabilă, cu ornamentaţii bogate sub formă de caneluri, toruri şi scotii, bumbi sau elemente florale sunt în general întâlnite la colonete din fontă şi mai puţin la împrejmuiri de acest tip. Utilizarea fontei a şi dus la spargerea unora dintre elemente, in special a vârfurilor ascuţite ale barelor verticale. Prinderile sunt făcute cu nituri, pe platbande din fier, montate pe urechi de prindere prevăzute din turnare.
 

Caracteristica pieselor turnate decorative din această perioadă este că erau (de regulă) în profile de secţiuni rectangulare, în suprafeţe traforate plane, aşa cum se poate vedea şi în cazul balconului casei din strada Batiştei nr. 20, balcon la care ştim că ieşea din când în când şi Nicolae Grigorescu[2]. Dar nu numai balcoanele erau realizate astfel ci şi unele garduri, precum cel de pe Calea Victoriei, la Casa Cesianu sau chiar elemente mai complexe structural cum este celebrul Pod al Minciunilor din Sibiu[3] făcut tot în perioada anilor 1860.

Balconul casei din batiştei nr. 20, cu panouri traforate şi console turnate din fontă, specifice arhitecturii anilor 1850-1870
 

Însă, la momentul la care s-a realizat această împrejmuire din strada Rotarilor (nr 3bis sau nr. 5), majoritatea acestor lucrări erau în mod uzual realizate din lemn. Sunt numeroase cererile în acest sens iar autorizările erau făcute în baza regulamentelor de construcţii.

 

      

(dreapta) Solicitare de refacere a ulucilor unei case din strada Rotarilor ca urmare a distrugerii împrejmuirii de o furtună în 1867. (stanga) Solicitare de realizare a unei împrejmuiri cu uluci în strada Teilor 51 (mahalaua Oţetari) în 1874
 

Solicitare de a schimba împrejmuirea de uluci din strada Rotarilor 1 (azi I.L. Caragiale 7) cu zid cu ferestre în 1877
 

La articolul 30, Regulamentul din 1878 detalia problema împrejmuirilor în funcţie de localizarea în ocoalele oraşului. Împrejmuirile metalice nu erau obligatorii decât în zona centrală, a ocolului I în timp ce în restul oraşului erau posibile împrejmuirile din lemn. În Ocolul I nu era permis lemnul decât ca panouri în garduri care ar fi fost din zid în timp ce în restul oraşului nu se impunea decât ca lemnul să fie prelucrat la rindea şi vopsit. În perioada interbelică, se mai găseau astfel de împrejmuiri chiar şi la bisericile Batiştei sau Icoanei[4]

 

      

Imaginile publicate în 1939 care surprind bisericile Batiştei şi Icoanei cu garduri din şipci din lemn
 

Încă şi azi se mai păstrează prin unele locuri garduri din lemn care ne pot da o idee a atmosferei acelor vremuri.

 

 

Casă specifică anilor 1850 care încă mai conservă şi azi garduri din lemn cu caracteristicile pe care le-am fi întâlnit în epocile respective
 

Casă specifică anilor 1890 care de asemenea mai conservă şi azi garduri din lemn cu caracteristicile pe care le-am fi întâlnit în epocile respective
 

Garduri metalice se păstrează mult mai multe dar, din fericire, pentru unele garduri din acest material se mai păstrează chiar şi proiectele de autorizare.

 

Proiect pentru împrejmuirea Grădinii Episcopiei din anul 1850 realizate de arhitectul Tabai şi care se află la Arhivele Naţionale Centrale, fond Planuri, judeţ Ilfov, dosar 162/1850
 

 

Proiect de gard cu variante ce combină zidăria cu structura din lemn şi panouri fie din scânduri fie din bare metalice, dosar 106/1856 din fond PMB General, la AN – DMB.
 

Ba putem găsi chiar şi pe Regele Carol I cerând o astfel de autorizare pentru gardul Palatului Regal în 1892 pentru că autorizarea era o chestiune serioasă în secolul al XIX-lea în capitală.

 

Cererea antreprenorilor Axerio pentru realizarea în 1892 a gardului Palatului Regal în strada Imperială
 

Detalii grafice mentionate in cerere care indică utilizarea fierului forjat
 

Aşadar gardul din strada I.L. Caragiale nr. 11 este o mărturie importantă a vremurilor sale căci este martorul tranziţiei de la fontă la fier în materie de împrejmuiri, este o expresie a statutului proprietarului având în vedere că în epoca sa de realizare majoritatea vecinilor ar fi avut împrejmuiri “de uluci” şi are o incontestabilă valoare estetică prin detaliile pieselor sale principale.

 

Reclamă din ziarul Telegraful de Bucureşti, numărul din 26 iulie 1884, pentru depozitul de materiale printre care se regăsesc şi piesele turnate pentru împrejmuiri.

 

image-line-break

 

[1]Într-o petiţie din 1861, Lucsandra Şuţu cerea primăriei să urgenteze “ecsecutarea legii” privind cererea sa referitoare la o nouă împrejmuire (probabil) căci era “[…] grăbită să răspundă în Europa pentru o comandă de parmalîcu a curţii […]” – fila 54 din dosarul nr. 23/1861 din fondul PMB Tehnic, AN-DMB. Această informaţie am publicat-o deja în teza mea de doctorat din 2012, “Aspecte administrative ale urbanizării Bucureştilor între 1859 şi 1914”

[2]După cum ne spune şi Al. Tzigara Samurcaş în memoriile sale. Clădirea este clasată monument istoric pentru motivul ca Nicolae Grigorescu şi-a avut aici atelierul în anii 1870.

[3]Detalii la http://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri_en/piata_mica/117

[4]După cum o arată imaginile fotografice cuprinse în paginile 114 şi 396 din “Istoria Bucureştilor” a lui Nicolae Iorga, publicată în Bucureşti, la Ediţia Municipiului Bucureşti, în 1939