Străzile din jur

03 May 2015

Multă vreme Bucureştii nu au avut nume pentru străzile sau „uliţele” sale, aşa cum erau ele pomenite în documente până târziu, înspre ultimul sfert al secolului al XIX-lea, când modernizarea a impus până la urmă folosirea doar a cuvântului „stradă”. Strada I.L. Caragiale de astăzi se numea în trecut Rotarilor. Meteahna Bucureştilor a fost că, după secole de lipsă a numelor de uliţă, atunci când uliţele au fost botezate, multe dintre ele purtau aceleaşi denumiri ca alte străzi din alte părţi ale oraşului. Strada Soarelui era în centru dar mai era şi în mahalaua Manea Brutaru. O stradă Rafael era în Dealul Spirii dar mai era una şi pe lângă biserica armenească. La fel era şi situaţia străzii Rotarilor, numele mai era purtat de o altă stradă din zona Iancului şi a Oborului Nou de vite. O stradă a Sălciilor a mai existat în piaţa Operei de azi, pe la 1899 când spaţiul încă mai era gândit pentru amplasarea noii gări centrale a oraşului[1]. Apoi, toate străzile importante ale Bucureştilor şi-au cam schimbat numele măcar o dată, altele de prea multe ori. Majoritatea străzilor din jurul casei din str. I.L. Caragiale nr. 11 au astăzi alt nume, excepţia fiind strada Batiştei. Un schimb de nume spectaculos l-a avut strada Oţetari. În 1856 strada Oţetari de azi era o ulicioară pe nume Ionaşcu în timp ce numele Oţetaru, artera majoră a mahalalei, era purtat de strada Vasile Lascăr de astăzi. Ulterior vedem că aceasta s-a numit Teilor şi apoi a devenit Vasile Lascăr. Strada Sf. Spiridon a devenit Maria Rosetti iar numele său s-a transferat „stradelei” adiacente ce purta acelaşi nume. Strada Sălciilor a devenit Thomas Masaryk, apoi Iulius Fucik, pentru ca azi să-şi fi reluat numele primului preşedinte al Cehoslovaciei. Strada Tudor s-a redenumit Crinului apoi a devenit strada G-ral Praporgescu. Strada Ermitului a căpătat numele de Aaron Florian şi apoi a fost amputată devenind azi doar o fundătură deşi la origine se prelungea către biserica Popa Rusu prin uliţa Martirului (azi Marin Serghiescu). Iar una dintre cele mai lungi străzi ale Bucureştilor mijlocului secolului al XIX-lea, strada Polonă, a avut poate evoluţia cea mai fluctuantă dintre toate. A fost parte a uliţei Icoanei, a avut tronsoane care s-au numit Hagi Theodoraki (ce continua pe fosta Armoniei devenită mai târziu Italiană) sau Gogu Cantacuzino şi mai târziu Alexandru Sahia.

 

1852_locul

Planul de aliniere al străzii Polonă, fostă Hagi Theodoraki. Arhivele Naţionale, Direcţia Municipiuli Bucureşti (AN-DMB), fond PMB Alinieri, dosar 238/1868. Pe acest plan sunt marcaţi proprietarii Tzigare şi Samurcaşu la intersecţia cu strada Armoniei, ulterior numită Italiană.
 

Astăzi, din lungul traseu al acestei străzi, ce la origine s-a numit Sutzu, tronsonul de la Grădina Icoanei spre Ştefan cel Mare a rămas cu numele de Polonă iar partea de stradă din Piaţa Cantacuzino până înspre Bulevardul Carol a luat numele jurnalistului belgian căzut în Decembrie 1989, Jean Louis Calderon.

În ciuda tuturor acestor schimbări de denumire şi de apreciere a continuităţii unora dintre străzi (Rotarilor la nord de Sălciilor era cândva văzută ca uliţă independentă cu numele de Mancea) putem observa că din 1789 ţesutul urban s-a menţinut până cel puţin în perioada interbelică chiar dacă în timp a fost croit, lărgit şi regularizat.

 

1852_locul

Planul străzii Oţetari din 1878 era unul neregulat şi ca traseu şi ca profil. AN-DMB, fond PMB Alinieri, dosar 60/1878.
 

În timp, în această zonă, străzile odinioară mocirloase şi cu căsuţe modeste şi împrăştiate fără regulă pe terenurile mari şi înverzite au devenit unele dintre cele mai atractive ale vechiului Bucureşti. Cel puţin aşa considera Frédéric Damé în 1906 când enumera o serie de străzi indicate de el a fi printre cele mai frumoase, printre acestea fiind Batiştei şi Sălciilor[2]. Dezvoltarea urbană a dus în final la transformări radicale în perioada interbelică, chiar dacă ele s-au făcut destul de lent. Astfel, strada Rotarilor a fost la un moment dat străpunsă de un nou tronson de stradă care a unit cele două străzi Rosetti – fosta Clemenţei devenită C.A. Rosetti cu fosta Sf. Spiridon devenită Maria Rosetti. Decizia stabilirii unei astfel de comunicaţii a fost luată încă din anul 1912 dar planurile interbelice ale oraşului (din 1921, 1924, 1930) arată că această opţiune era transpusă abia prin 1932-1933. Mai trebuie adăugată şi îmbunătăţirea comunicaţiei în oraş cu începere din 1871, când au început să circule tramvaiele cu cai în Bucureşti. Din planurile disponibile se observă că zona a fost destul de bine irigată cu linii de tramvai încă de la bun început.

 

1852_locul        1852_locul

Planul Pappasoglu al Culorii de Galben din 1875 arată structura străzilor, cu roşu este marcată amplasarea casei din str. I.L. Caragiale.
 

1852_locul

Plan al reţelei de tramvaie arată situaţia din anul 1894 (AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 1345/1896)
 

1852_locul        1852_locul

Planuri ce ilustrează reţelele de transport public din anul 1930 (stânga) (AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 1/1930) si din anul 1943 de unde putem extrage situaţia reţelelor de transport în comun din vecinătatea străzii I.L. Caragiale.
 

Dacă prin anii 1880, Tzigara Samurcaş ne spune în memoriile sale că mergea la şcoală pe jos, ca mai toţi bucureştenii, parcurgând zilnic măcar 1-2 km, în câţiva ani existau deja mai multe opţiuni la doi paşi de casa din str. I.L. Caragiale nr. 11 de azi. Toate aceste schimbări au făcut din acest cartier unul dintre cele mai căutate şi apreciate şi, în mai puţin de 150 de ani, dintr-o zonă mărginaşă el era perceput deja ca o parte ultra centrală a oraşului.

 

image-line-break

[1] AN-DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 701/1898

[2] Damé Frédéric, Bucarest en 1906, Socec & C-ie Éditeurs, Bucureşti, 1907, pp 350, 351